Etichete produse alimentare – arma care te poate aduce cu un pas mai aproape de succes. Atunci când te gândești la alimente, ai deja în minte cele mai plăcute și gustoase preparate. Ceea ce nu multe persoane știu este că, pe lângă calitatea produsului alimentar, etichetele contează foarte mult. În sine, eticheta este primul aspect care îi atrage consumatorului atenția asupra produsului tău alimentar, tocmai de aceea, îți recomandăm să fii atent la etichetele alimentare, fiindcă sunt esențiale.
De ce sunt importante etichete rolă sau etichete coală pentru produsele alimentare?
Etichetele pentru produsele alimentare sunt importante, în primul rând, pentru că sunt o reală sursă de inspirație pentru consumatori. Altfel spus, etichetele au rol important din punct de vedere informațional. Toate informațiile pe care trebuie să le treci în etichetele pentru produsele alimentare îl vor ajuta pe consumator să decidă dacă îți va cumpăra sau nu produsul. Tocmai de aceea, etichetele sunt foarte importante și pot reprezenta arma ta secretă. Dintre atâtea strategii de marketing, nu-i așa că etichetele sunt cele mai accesibile?
Așadar, putem spune că, pe lângă rolul său informațional, etichetele pentru produsele alimentare sunt direct răspunzătoare pentru promovarea pe care tu o ai. Atunci când ești în magazin, atenția ta poate fi captată de un produs doar cu ajutorul etichetei. Vezi ce design frumos și colorat are eticheta lui și ce detalii plăcute are. Vei începe să citești de pe eticheta produsului fără ca măcar să îți dai seama, iar în cel mai scurt timp, vei achiziționa deja produsul – fiindcă acesta este efectul etichetelor pentru produsele alimentare.
Pentru afacerea și pentru succesul tău, etichetele vor deveni cel mai de nădejde partener. Acum că ai înțeles de ce sunt atât de importante și apreciate etichetele, să nu te panichezi, gândindu-te că te așteaptă un proces foarte greu. Label Shop are deja pregătite pentru tine cele mai potrivite soluții. În cel mai scurt timp, te vei putea bucura de succesul produsului tău alimentar. Personalul nostru va fi atent la dorințele și cerințele tale, îți va prezenta cele mai bune soluții, iar în cel mai scurt timp posibil, etichetele tale de vis vor fi tipărite. Aparatura noastră este una specială și profesionistă, deci te asigurăm că vei adora etichetele pentru produsul tău alimentar.
Ce trebuie să includă etichetele pentru produsele alimentare?
Iată că am ajuns deja la cel mai căutat răspuns – ce trebuie să conțină etichetele produselor tale alimentare:
- Denumirea produsului tău;
- Lista ingredientelor din produs;
- Informații utile despre alergeni;
- Cantitatea în care au fost utilizate ingredientele;
- Termenul de valabilitate;
- Condițiile de păstrare și cele de utilizare;
- Declarația nutrițională;
- Țara de proveniență și datele de contact ale furnizorului.
Toate aceste aspecte trebuie trecute în eticheta produsului tău alimentar în mod obligatoriu. Deși toată această informație pare numeroasă și te face să te gândești: ”unde va încăpea toată informația asta pe o simplă etichetă?”, află că Label Shop poate face din imposibil, posibil. Cu ajutorul nostru, etichetele tale se vor prezenta în cea mai bună formă și nu vor fi aglomerate de toate aceste detalii ce trebuie trecute. Experiența noastră ne ajută în acest sens, fiindcă știm deja cum putem aranja informația în așa fel încât să ai o eticheta care să le ofere consumatorilor un design și un echilibru vizual plăcut. Vei rămâne surprins de etichetele pe care le vom pregăti pentru produsul tău alimentar! Iată la ce este important să fii atent pentru un aspect plăcut al etichetelor produselor alimentare:
- Informația să fie vizibilă, clară, ușor de înțeles. Este important acest lucru, deoarece consumatorii au nevoie de date exacte despre produsul tău alimentar.
- Design viu și armonios. Acesta este factorul cheie al succesului pentru produsul tău alimentar. Un design viu și plăcut le va atrage atenția consumatorilor, iar în cele din urmă, îl vor achiziționa și se vor putea bucura de cel mai gustos produs existent.
- Utilizarea simbolurilor semnificative. Simbolurile vor capta atenția consumatorului și sunt o bună modalitate de a comunica cu acesta. La fel de bine, poți opta cu încredere pentru mesajele scurte, dar semnificative, de pe etichetele produsului alimentar.
Acum că am împărtășit cu tine aceste trucuri pentru un succes garantat al produsului tău alimentar, tot ce îți mai rămâne este să ne contactezi. Va fi una din cele mai plăcute colaborări pe care le ai avea, te asigurăm!
Label Print este producător de etichete autoadezive, autocolante, reclosure, de securitate și durabile, în rolă sau în coală, non-adezive, sticle sau de cosmetice. Tipografia Label Print este și principal distribuitor, cu stocuri proprii, pentru echipamente și materiale conexe etichetelor precum: aplicatoare etichete, riboane (ceară, ceară și rășină, rășină sau riboane color), roluitoare de etichete, marcatoare de preț și cod, aparat etichetat preturi. În plus, în cazul în care aveți un proiect nou, tipografia Label Print, vă poate veni în ajutor cu servicii de consultanță și service, design și prepress (machetare și pregătire pentru tipar), tipar flexografic, tipar digital, precum și soluții software de editare și tipărire etichete.