Etichete cu informații nutriționale – cel mai vizat aspect pentru ca afacerea ta să se bucure de succes. Știm, etichetele ce conțin informații nutriționale nu erau tocmai cele mai importante pentru tine, dar începând de acum îți sugerăm să îți îndrepți atenția asupra lor. Odată cu timpul, am reușit să descoperim că etichetele nutriționale se află în aria de interese a consumatorului. Aceasta este una dintre cele mai simple și accesibile strategii de marketing pe care le-ai putea utiliza, așa că rămâi lângă noi pentru a descoperi avantajele.
De ce sunt importante aceste etichete cu informații nutriționale?
Etichetele nutriționale au un rol considerabil pentru consumatori. Cu ajutorul lor, aceștia se vor putea informa despre produsul tău. În urma a ceea ce vor citi, vor decide dacă produsul tău merită să fie achiziționat sau nu. Dar dintre atâtea produse pe raft, cum să vadă și să cumpere fix produsul tău? Ne bucurăm că vrei să ști răspunsul acestei întrebări. Tocmai prin intermediul etichetelor, consumatorii vor putea fi surprinși de produsul tău. Etichetele au devenit o reală sursă de inspirație în domeniul strategiilor de marketing. Cu ajutorul unei simple etichete, care să aibă un design atractiv și plăcut, afacerea ta va spori.
Doar gândește-te: eticheta este una atrăgătoare, îl îndeamnă pe consumator să citească despre el și să îl cumpere, este plăcut surprins de produs, ajunge să îl cumpere regulat și fericirea nu se oprește aici! Produsul tău va fi foarte recomandat în rândul consumatorilor. Va fi atât de îndrăgit, încât nu va putea lipsi de pe masa celor mai importante sau dragi întâlniri. Deci, am concluzionat deja că etichetele și aspectul lor contează foarte mult.
Cum pot construi etichete nutriționale atractive?
Te întrebi cum poți face ca etichetele nutriționale să aibă un aspect plăcut? Nu trebuie să faci nimic, trebuie doar să ne spui nouă ce vrei să transmiți și care sunt dorințele tale, iar noi le vom îndeplini cu drag și spor. Noi îți vom ușura întreaga muncă și te vom aduce mai aproape de succes! Lasă-ne totuși să îți explicăm cum poți îmbunătăți imaginea etichetelor nutriționale: în primul rând, prin design. Designul care este atractiv, colorat, viu, călduros se va observa mult mai ușor. Designul este cea mai bună modalitate de a capta atenția asupra produsului tău și este o metoda ușoară de a-l evidenția.
La fel de bine, amenajarea informațiilor nutriționale de pe etichetă contează la fel de mult. Informațiile trebuie prezentate clar, succint, dar mai ales, amenajate cu grijă. Consumatorii se pot speria de foarte multă informație pe un spațiu îngust și mic, tocmai de aceea, amenajarea te poate ajuta să transmiți informația prietenos. Atunci când este vorba despre etichetele nutriționale, alege să ieși din tipare și optează pentru ceva original, precum câteva grafice care să contureze informația armonios.
Un mare avantaj al etichetelor este acela că îți oferă posibilitatea de a pune simboluri, semne și chiar și mesaje pentru consumator. În acest mod, ai ocazia de a le transmite consumatorilor ce ți-ai dori să le transmiți și ai ocazia personală de a-i convinge să-ți cumpere produsul. Un mesaj scurt sau chiar un simbol relevant și semnificativ va fi suficient. Succesul poate consta și în lucruri mici, precum etichetele, atâta timp cât sunt făcute cu grijă.
Abordarea etichetelor nutriționale din lumea întreagă
Oriunde în lume, etichetele nutriționale sunt importante. Acestea sunt apreciate atât în rândul producătorilor, fiindcă se pot mândri cu produsul și conținutul pe care îl promovează, cât și în rândul consumatorilor. În Marea Britanie, de exemplu, pe etichetele nutriționale sunt inserate semafoare. În funcție de conținutul produsului, semaforul poate fi verde, sugerând un conținut bun și echilibrat sau poate fi roșu, semnalând un conținut ce trebuie analizat de către consumator, înainte de achiziționare.
Pe de altă parte, în Franța, Germania, Spania, Belgia și Elveția, consumatorii se bucură de o altfel de imagine a etichetelor nutriționale. Produsele alimentare au pe etichete un cod din 5 cifre, reprezentativ al valorii nutriționale al produsului respectiv. Cu ajutorul acelui cod, în cadrul unei aplicații special realizate, consumatorul poate vedea care sunt cu exactitate informațiile și valorile nutriționale. Totul se realizează simplu și rapid, fiindcă simpla scanare a acelui cod de pe produsul de care este interesat este suficientă.
Așadar, acum că am înțeles și am discutat despre importanța etichetelor nutriționale, putem spune că acum este momentul potrivit ca imaginația ta să își intre în rol, fiindcă asta te poate ajuta să ai parte de succes. Tu cu ce vrei să dai consumatorii pe spate?
Label Print este producător de etichete autoadezive, autocolante, reclosure, de securitate și durabile, în rolă sau în coală, non-adezive, sticle sau de cosmetice. Tipografia Label Print este și principal distribuitor, cu stocuri proprii, pentru echipamente și materiale conexe etichetelor precum: aplicatoare etichete, riboane (ceară, ceară și rășină, rășină sau riboane color), roluitoare de etichete, marcatoare de preț și cod, aparat etichetat preturi. În plus, în cazul în care aveți un proiect nou, tipografia Label Print, vă poate veni în ajutor cu servicii de consultanță și service, design și prepress (machetare și pregătire pentru tipar), tipar flexografic, tipar digital, precum și soluții software de editare și tipărire etichete.