Sigla UE se află cuprinsă adesea pe eticheta unui produs. Ori de câte ori privim către un produs ecologic și ne uităm la informațiile de pe etichetă observăm și sigla UE. Ce înseamnă aceasta și care sunt normele impuse de Uniunea Europeană în materie de etichetare vom vedea mai jos.
Sigla UE este prezentă pe ambalajele produselor ecologice, fiind înscrisă chiar pe eticheta produsului. Potrivit noilor norme ale Uniunii Europene orice producător ecologic are îndatorirea de a afișa pe eticheta produsului său sigla ecologică ce corespunde Uniunii Europene si care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010.
Cei mai mulți spun despre sigla UE că arată asemenea unei „euro- frunze”, este ușor de identificat și apare pe orice tip de etichetă ce aparține unui produs alimentar ecologic preambalat, ce este fabricat într-un stat membru al Uniunii Europene și care îndeplinește toate standardele internaționale în vigoare.
Desigur, sigla UE nu înlocuiește și celelalte sigle ce sunt necesare pentru a fi poziționate pe etichetă în țara de producție sau de vânzare. Ca atare, aceasta este un bun instrument ce le oferă consumatorilor siguranță cu privire la consumul unui produs 100% ecologic, iar acest lucru este garantat de legislația Uniunii Europene. Cu toate acestea, un produs care nu este ambalat și este ecologic nu are obligația de a purta sigla Uniunii Europene. Ca atare, aceasta face referire doar la produsele ce se află într-un ambalaj. Pe lângă sigla Uniunii Europene prezentă pe un produs ecologic este nevoie ca producătorul să se asigure că afișează corect toate celelalte informații cu privire la locul de producție, dar și cu privire la ingredientele produselor respective. În plus, trebuie să ofere și informații despre codul ce aparține organismului care a efectuat controlul produsului ecologic. Atunci când vorbim despre un produs certificat ecologic, până și normele de etichetare sunt diferite, toți cei ce se implică în această industrie trebuind să le respecte cu mare strictețe.
Chiar dacă sigla ar putea lipsi de pe eticheta unui ambalaj ecologic, în realitate producătorii consideră absolut utilă poziționarea acesteia pe etichetă întrucât le oferă în acest fel consumatorilor garanția că bunurile respective se află în concordanță cu legislația și cu reglementările Uniunii Europene cu privire la agricultura ecologică.
Alegerea siglei UE drept frunză pe fond verde le garantează consumatorilor și grija față de natură pe care Uniunea Europeană și statele membre o poartă. Un desen simplu, așa cum este sigla UE, ce a fost conceput de un student pe nume Dušan Milenković a devenit astăzi un instrument de mare valoare înscris pe o etichetă a unui produs ecologic. Fiecare steluță în parte reprezintă de fapt statele membre ale Uniunii Europene, modul de poziționare al acestora în formă de frunză oferindu-le consumatorilor indicii cu privire la grija față de mediu și față de tot ceea ce ne înconjoară, dar mai ales față de avantajele pe care ni le oferă natura în ceea ce privește alimentația sănătoasă.
labelprint.ro este alături de tine atunci când realizezi eticheta produsului tău. Avem în vedere să cuprindem pe etichetă sigla UE atunci când produsul tău corespunde normelor și certificărilor naționale și internaționale ca fiind unul ecologic. Pornind de la etichete simple, autocolante și până la etichete personalizate, toate acestea sunt realizate minuțios de către specialiștii tipografiei noastre.
Pentru mai multe detalii cu privire la soluțiile de etichetare propuse de labelprint.ro, vă invităm să ne contactați aici: https://labelprint.ro/